AI-ul creează (oare?!). Cine are drepturile de autor? – Partea a II-a

Authors:

AI-ul creează (oare?!). Cine are drepturile de autor? – partea a II-a
Și totuși, poate întrebarea ”Rezultatul creat cu AI este protejat prin drept de autor sau nu?” NU este cea corectă
Poate întrebarea corectă este ”Rezultatul creat cu AI este protejat sau nu?”

Unde am rămas

În prima parte, publicată la începutul săptămânii trecute, am pornit de la o întrebare (aparent) simplă: dacă o melodie, o imagine sau un text este generat cu un sistem AI, mai există drepturi de autor asupra rezultatului? Și am ajuns la un răspuns care, recunosc, nu are cum satisface pe nimeni pe deplin și anume că ”depinde”.

Am arătat că, indiferent de jurisdicție, dreptul de autor a fost construit în considerarea omului ca autor. Am văzut că în Uniunea Europeană, în spețele care au ajuns pe masa judecătorilor, de la Praga la Munchen, instanțele nu au recunoscut protecție unor imagini generate cu AI prin prompturi simple. Am văzut că în SUA, U.S. Copyright Office rămâne ferm pe poziția nerecunoașterii autoratului chiar și atunci când sunt implicate sute de prompturi și revizii. Și am mai aflat că, în China, Beijing Internet Court a deschis o ușă, recunoscând drepturi de autor acolo unde efortul intelectual uman a fost demonstrat în detaliu.
Concluzia din prima parte a fost una nuanțată: un sistem AI nu poate fi titular de drepturi de autor, doar omul poate fi, iar protecția output-ului depinde de gradul de implicare creativă a omului în generarea rezultatului.

Dar această concluzie creează o problemă. Mare.

Problema extremelor: drepturi de autor sau nimic

Gândește-te la o situație concretă: ai investit timp, resurse și, de ce nu, o anumită creativitate în construirea unui vizual folosind instrumente AI. Ai ales și ai scris prompturile cu grijă, ai rafinat rezultatele, ai luat-o de la capăt până ai fost mulțumit. Apoi, cineva ia acel vizual și îl folosește. Și, dacă îi ceri socoteală, dă replica: ”Nu este protejat. Nu ai drepturi de autor.”

În cadrul juridic actual, în majoritatea jurisdicțiilor, răspunsul se situează la două extreme: fie demonstrezi că ești autorul uman care a controlat creativ și dominant expresia finală (ceea ce, după cum am văzut, se poate dovedi descurajant de dificil și impredictibil), fie nu ai nimic, nicio protecție.

Să luăm un exemplu și mai concret. În China, în martie 2025, au fost pronunțate, la distanță de câteva zile, două hotărâri în aceeași provincie (Jiangsu), cu rezultate diametral opuse.

În cazul ”half heart”, Curtea din Changshu a recunoscut drepturi de autor asupra unei imagini create cu Midjourney și apoi rafinate în Photoshop, care înfățișa o structură în formă de inimă plutind pe apă în fața unui peisaj urban nocturn — instanța a considerat că selecția și aranjamentul reflectau input creativ uman suficient.

La câteva zile distanță, în cazul ”butterfly chairs”, Curtea din Zhangjiagang a confirmat în apel refuzarea protecției pentru trei imagini de scaune în formă de future, cu o textură gelatinoasă, în diferite nuanțe de roz, albastru și portocaliu, create tot cu Midjourney, considerând că reclamanta nu a demonstrat suficient input creativ uman.

Half heart

„Half heart”, autor Lin Chen, pentru care s-au recunoscut drepturi de autor
de către Curtea din Changshu (provincia Jiangsu), martie 2025.

Prezentarea imaginii se face în temeiul excepției recunoscute în legislație
de la drepturile exclusive de autor, pentru ilustrare și în scop de analiză,
fiind preluată din articolul


channelnewsasia.com

Butterfly chairs

„Butterfly chairs”, pentru care nu s-au recunoscut drepturi de autor de către
Curtea din Zhangjiagang (provincia Jiangsu), martie 2025

Același instrument (Midjourney), aceeași țară, chiar aceeași provincie, răspunsuri opuse. O evidentă incertitudine juridică, chiar dacă detaliile pot diferi fin.

Aceasta este o situație pe care dreptul, ca sistem menit să reglementeze relațiile sociale și economice, nu își poate permite să o ignore.

Poate întrebarea nu este cea corectă

Poate că acesta este momentul să facem un pas înapoi. Dacă întrebarea „Rezultatul creat cu AI este protejat prin drept de autor?” nu este cea corectă?

Poate că întrebarea care trebuie pusă este mai largă: „Rezultatul creat cu AI este protejat legal?”

Diferența poate părea, la prima vedere, subtilă, dar este de fapt fundamentală. Dreptul de autor este doar unul dintre instrumentele de protecție juridică. Dacă acesta nu se potrivește (pentru că nu avem autor uman în sensul legii și practicii consacrate), înseamnă automat că rezultatul trebuie lăsat fără nicio protecție? Sau dreptul poate (și trebuie) să ”creeze” un alt instrument de protecție?

Istoria ne arată că da, poate. Și chiar a făcut-o.

Regatul Unit: „Computer-generated works”

Ca de fiecare dată când dreptul trebuie să se adapteze, cineva este gata să inoveze (lato sensu, nu considerați termenul „inovare” în înțelesul strict din dreptul proprietății industriale!).

Legea britanică (veche de la sfârșitul anilor ’80 – oameni cu viziune!) prevede că, în cazul unei opere literare, dramatice, muzicale sau artistice ”generate pe calculator” (atenție: nu ”scrise la calculator”, ci este vorba de un proces generativ), se recunosc drepturi persoanei care întreprinde aranjamentele necesare pentru crearea operei.

Acest regim este diferit de dreptul de autor clasic și recunoaște circumstanțele speciale ale ”creației”: nu se generează drepturi morale (nu există ”autorul” în sens tradițional), iar durata protecției este de 50 de ani de la realizare (nu viața autorului + 70 de ani). Dar, și acesta este punctul essential, se generează drepturi exclusive asupra conținutului generat. Titularul poate pretinde să i se ceară autorizare pentru utilizare și o poate acorda contra cost.

Revenind la analogia de la începutul primei părți a acestui material, cea publicată săptămâna trecută: în acest caz, cineva poate încasa remunerație pentru muzica din cafenea pentru a i se recunoaște investiția de resurse și efort, chiar dacă muzica a fost generată de un calculator. Ce deosebește situația din Regatul Unit de cele discutate în primul episod (UE și SUA) este că acolo opțiunile sunt doar două: drept de autor (cu obligație de plată) sau nimic. În cazul britanic, apare o categorie intermediară: nu e drept de autor, dar este drept.

Irlanda a adoptat o prevedere similară la începutul anilor 2000 — nu întâmplător, având în vedere că majoritatea coloșilor digitali și-au stabilit sediul european acolo. La fel, India și Noua Zeelandă. Sunt jurisdicții care, în loc să forțeze output-ul AI în cadrul strâmt al dreptului de autor clasic, au creat o categorie intermediară: nu ”totul”, dar nici ”nimic”.

”Curiosul caz” al Ucrainei

Pe urmele Marii Britanii, foarte recent (în 2023), a apărut și un actor din Europa de est – Ucraina. Vă las și link-ul dacă nu vă vine să credeți de ce se ocupau ucrainenii să legifereze în plin război https://zakon.rada.gov.ua/laws/show/2811-20#Text.

Articolul 33 din Legea drepturilor de autor, modificată, acordă drepturi sui generis asupra obiectelor neoriginale generate de un program de calculator. Obiectul neoriginal generat de calculator este definit ca fiind un obiect care diferă de obiectele similare existente și este creat ca urmare a funcționării unui program de calculator, fără participarea directă a unei persoane fizice la crearea acestui obiect.

Mai mult, se precizează și că operele create de persoane care utilizează tehnologia computerizată nu sunt considerate obiecte neoriginale generate de un program de calculator, ci, așa cum le arată și numele, opere, deci sunt purtătoare de drept de autor.

Adică – dacă scrii o lucrare la calculator vei avea drepturi de autor asupra operei, dacă instruiești AI-ul să o facă, ai drept sui generis asupra unui obiect neoriginal, dar care e diferit de obiecte similare existente.

Drepturi de autor, drepturi sui generis – de ce facem aceste distincții?

Vă întrebați, poate, de ce insistăm pe aceste nuanțe. Răspunsul este că, în materie de creație, se pun întotdeauna două probleme: recunoașterea creativității și personalității (un drept moral, intrinsec omului) și recunoașterea efortului creativ (un drept patrimonial, care se poate transmite contra cost).

Așadar, personalitatea trebuie recunoscută (moral), iar efortul recompensat (material).

Dacă aceasta este esența problemei, atunci poate rezolvarea ei nu stă în forțarea limitelor dreptului de autor pentru a acoperi ce se creează cu AI, ci în crearea unui drept nou, cu natură exclusiv patrimonială. Exemplele din UK, Irlanda, India, Noua Zeelandă și, cel mai recent, Ucraina, conduc clar spre această soluție.

Precedentul european: povestea Magill și dreptul sui generis asupra bazelor de date

Ideea nu este străină și nici nouă în dreptul european. Uniunea Europeană a inventat (din nou, noțiunea de ”invenție” e folosită lato sensu) deja un drept de acest tip, într-un context surprinzător de similar.

Povestea merită spusă – tot sfârșitul anilor ‘80, în Regatul Unit; fără Internet, televizorul era regele divertismentului. Dacă voiai să știi ce e la televizor săptămâna viitoare, singura opțiune era să cumperi publicațiile oficiale — Radio Times (pentru BBC) sau TV Times (pentru ITV) — reviste care aveau monopol total pe grilele de programe. Când un mic editor irlandez, pe nume Magill, a încercat să publice un ghid TV complet cu toate canalele, posturile l-au dat în judecată invocând dreptul de autor asupra grilelor publicate.

Cazul a ajuns la Curtea Europeană de Justiție, care în 1995 a tranșat problema calificând-o drept abuz de poziție dominantă. Dar cu această ocazie, UE și-a dat seama de o problemă mai profundă: în UK, simplul efort de a compila date era suficient pentru a genera copyright, în timp ce pe continent trebuia să fii creativ și original. Aceeași bază de date era protejată în Londra și liberă la utilizare în Paris, Berlin sau Roma. Un haos pe piața internă.

Așa că UE a ”inventat” în 1996, prin Directiva 96/9/CE, un drept complet nou: dreptul sui generis asupra bazelor de date. Nu trebuie să demonstrezi originalitate ca să obții acest drept. Este suficient să fi investit substanțial în obținerea, verificarea sau prezentarea conținutului bazei de date. Dreptul nou recunoscut permite împiedicarea extragerii ori reutilizării întregii sau unei părți substanțiale a bazei de date și are o durată de 15 ani.

Principiul este evident: personalitatea trebuie recunoscută prin drept de autor, dar efortul de investiție trebuie recompensate, chiar și când nu avem un „autor” în sens clasic.

30 de ani mai târziu, problema de principiu se pune din nou. Originalitate și creativitate versus efort și investiție. Contextul este diferit, dar logica este aceeași. Vom vedea dacă legiuitorul european se va ”sesiza din oficiu” sau va fi nevoie de un alt ”Magill” care să atragă atenția cu un caz care să evidențieze noua nevoie de codificare.

Ce se mai întâmplă în UE și SUA în 2025–2026: semnale contradictorii și multă confuzie

În iulie 2025, un studiu comandat de Comisia JURI a Parlamentului European analizează tocmai această temă și respinge, deocamdată, ideea unui drept sui generis pentru conținutul generat de AI, susținându-se că se subminează sistemul de drepturi de autor, că riscăm să concentrăm valoarea economică în mâinile câtorva platforme dominante și că cei care creează conținut ar fi demotivați, în primul rând material, să mai creeze pentru că ar suferi concurența ”mașinilor”.

Desigur, toate aceste argumente merită luate în considerare. Dar cred că suferă de ignorarea unei laturi importante a problemei – nu oferă o soluție alternativă concretă pentru situația în care output-ul AI rămâne complet neprotejat și nu răspunde la întrebarea practică: ”Și atunci, ce facem cu investiția?”

În 25 februarie 2026, a fost publicat Raportul Parlamentului European care continuă să susțină propunerea ca output-ul generat fără autorat uman să rămână neeligibil pentru protecție prin drept de autor, dar fără a discuta variante alternative. Votul final în plen este așteptat în martie 2026.

De cealaltă parte a Atlanticului, în Raportul U.S. Copyright Office din ianuarie 2025, intitulat ”Copyright and Artificial Intelligence: Part 2: Copyrightability”, s-a respins explicit și ideea creării unor drepturi sui generis, argumentând că legile existente sunt suficiente și că protecția suplimentară ar putea inunda piața cu conținut de calitate scăzută.

Totuși, ne aflăm pe nisipuri mișcătoare și în SUA. Imediat după publicarea raportului, același U.S. Copyright Office, într-un apel care a schimbat hotărârea inițială, a acordat înregistrare copyright unei imagini realizate cu AI, ”A Single Piece of American Cheese”, o compoziție digitală creată prin tehnica ”inpainting”, în care autorul uman a selectat și modificat în mod repetat porțiuni ale imaginii generate de AI. Vă mărturisesc că mi-e greu să găsesc diferența fundamentală față de refuzul anterioar acordat de același U.S. Copyright Office lui ”Théâtre d’Opéra Spatial”, situație pe care am prezentat-o săptămâna trecută. Doar o diferență de probă – autorul ”A Single Piece of American Cheese” a realizat și prezentat un video cu pașii creativi.

 



”A Single Piece of American Cheese”, autor Invoke AI, Inc. și Kent Keirsey, pentru care s-au recunoscut drepturi de autor de către U.S. Copyright Office, – https://publicrecords.copyright.gov/detailed-record/37990563 – 30 ianuarie 2025. Prezentarea imaginii se face în temeiul excepției recunoscute în legislație de la drepturile exclusive de autor, pentru ilustrare și în scop de analiză, fiind preluată din raportul autorilor https://44037860.fs1.hubspotusercontent-na1.net/hubfs/44037860/Invoke-First-Copyright-Image-AI-Generated-Material-Report.pdf

Dincolo de toate aceste inconsistențe, vă rog să observați unde suntem: dacă output-ul AI nu este protejat prin drept de autor (pentru că lipsește autorul uman) și nici nu este protejat prin vreun drept alternativ (pentru că nu a fost creat unul), rămânem cu o situație nereglementată juridic. Oricine poate prelua, copia, distribui și monetiza conținut generat cu AI de către altcineva, fără nicio consecință legală.

De ce certitudinea juridică contează — pentru toți

Discuția nu este deloc ”doar” teoretică.

Vă propun un alt exercițiu de minimă imaginație – gândiți-vă la o agenție care folosește AI pentru a genera variante de logo, pe care le rafinează și le propune clientului; la o casă de producție muzicală care folosește AI pentru linii melodice experimentale; la un dezvoltator de jocuri video care folosește AI pentru a genera texturi și medii vizuale.

Toți aceștia se întreabă astăzi, pe drept cuvânt, ”Ce drepturi am asupra a ceea ce am creat?”. Iar răspunsul ”depinde” nu este suficient pentru a justifica o investiție, a semna un contract sau a licenția un conținut.

Certitudinea juridică nu servește doar celor care generează conținut cu AI. Servește și investitorilor (care vor să știe cum își protejează investiția); și creatorilor umani (care trebuie să înțeleagă care le sunt drepturile și limitele, în raport de noul ”actor” din piață – AI-ul); și utilizatorilor terți ai conținutului (pentru a ști dacă îl pot folosi la liber sau trebuie să plătească licență); și celor care pun sisteme AI pe piață (căci au nevoie de un cadru clar pentru a-și poziționa produsele și a comunica utilizatorilor ce drepturi transferă și ce nu). Nu în ultimul rând, servește chiar statelor – se poate genera o nouă sursă de taxe și impozite și se evită încărcarea sistemului judiciar cu nesfârșite dispute.

Și totuși ce facem între timp

Reiau – pentru cei enumerați la punctul anterior, răspunsul ”depinde” la întrebarea ”Conținutul e protejat și cum?” nu este suficient.

Între timp, în așteptarea legiuitorului, nu suntem complet lipsiți de instrumente. Și în materie de protecție juridică putem fi ”creativi” — chiar dacă nu se aplică dreptul de autor clasic și nu beneficiem (încă) de un drept sui generis:

  • Contractul: în relația cu clienții, colaboratorii și furnizorii, puteți prevedea clauze exprese privind titularitatea și utilizarea conținutului generat cu AI. Un contract bine redactat poate crea obligații între părți chiar și acolo unde legea nu oferă drepturi opozabile tuturor.
  • Protecția prin secret: dacă nu publicați conținutul, puteți folosi politici de confidențialitate în interiorul companiei pentru a limita diseminarea și reutilizarea.
  • Concurența neloială: preluarea sistematică a conținutului unui concurent, chiar neprotejat prin drept de autor, poate constitui în anumite situații un act sancționabil de concurență neloială.
  • Marca: elemente ale conținutului generat (denumire, slogan, logo, elemente grafice distinctive) pot fi protejate prin înregistrare ca marcă, oferind o protecție puternică și durabilă (marca se poate reînnoi fără limită de timp), independentă de dreptul de autor.
  • Desenul și modelul industrial: elementele estetice ale conținutului generat pot fi de asemenea protejate prin înregistrare ca DMI, legislația fiind explicită în sensul recunoașterii independente a unei astfel de protecții față de cea prin drept de autor.
  • Nu în ultimul rând, documentarea procesului creativ uman pentru a ”lupta” pentru drepturi de autor: documentați și păstrați dovezile etapelor creației – versiunile intermediare, prompturile, intervențiile de editare, deciziile de selecție și aranjare. Speța ”A Single Piece of American Cheese” a demonstrat că un video al procesului de creare poate fi dovada decisivă a dominanței intervenției creativității umane. O situație similară este cea a lucrării “Spring Breeze Brings Tenderness”, asupra căreia Beijing Internet Court a recunoscut drepturi de autor, după cum arătam în articolul anterior.

În loc de concluzii

Ceea ce aș vrea să subliniez este că nu cred că această problemă nu se va rezolva de la sine.

Cu cât piața crește și cu cât AI-ul devine mai integrat în procesele de creație, cu atât vidul juridic devine mai costisitor și generator de tensiune – într-un ecosistem în care conținutul se produce cu o viteză uriașă, incertitudinea nu este neutră: ea transferă costuri (și risc) către actorii mai mici, complică tranzacțiile și încurajează litigii.

O soluție de tip drept sui generis pentru output-urile AI neoriginale – gândită ca un drept patrimonial limitat și transparent – ar putea fi o cale de mijloc: stimulează investiția și licențierea, fără să compromită criteriile clasice de originalitate ale dreptului de autor. În final, cerința nu este ”să protejăm AI-ul”, așa cum am citit nu de puține ori la cei care se opun unui asemenea sistem, ci să protejăm predictibilitatea: creatorii și companiile vor să știe ce pot vinde; clienții vor să știe ce cumpără; dezvoltatorii vor să știe ce pot oferi; publicul vrea acces la conținut fără teama că orice reutilizare declanșează un litigiu.

Până atunci, cel mai bun sfat rămâne să documentați, să vă protejați contractual și prin alte instrumente, să urmăriți evoluțiile legislative și jurisprudențiale. Iar, dacă aveți un loc la masa discuțiilor de politică publică, să pledați pentru claritate. Toate părțile au de câștigat.

Authors:

Related Posts

18

Nov 2026

NexuSKIT revine! Patru ateliere. Patru perspective asupra practicii juridice. Dincolo de cursuri, coduri și tratate. Calendarul Atelierelor 18 noiembrie – 9 decembrie 2026 Autorii: Corina Tiganas Maria Nica Alexandru Oana Patru ateliere. Maximum 15 participanți / atelier. Prezența fizică. București La facultate înveți dreptul. Dar cum arată el în practică? La facultate înveți dreptul. Dar …

30

Oct 2026

Our colleague Magda Irimia (Popescu) returned to the "Acad. Andrei Rădulescu" Legal Research Institute of the Romanian Academy, this time as a speaker at the National Conference on trademarks and other signs used in trade, organised on 29–30 October 2026 by the Institute, the Romanian Scientific Association for Intellectual Property Law (ASDPI), the Romanian Journal …

29

Oct 2026

For Halloween, we set aside the usual professional horrors (Friday evening emails and last-minute changes before signing) in favor of costumes. “The Nightmare Before Closing” brought together colleagues, collaborators, and friends for an evening of good company and plenty of laughter. It was a pleasure to see the LawNexus community gather for the first party …

30

Sep 2026

AI is already a reality. The question is no longer whether it needs to be regulated, but how.At the second edition of the National Conference on Artificial Intelligence Law, many relevant perspectives and viewpoints were presented and discussed, but one common thread ran through almost all of the interventions: the development and use of AI …

21

Sep 2026

În ultimul an, prin NexuSKIT, programul LawNexus dedicat studenților, am încercat să aducem practica juridică mai aproape de facultate, prin cursuri și workshopuri susținute de avocați practicieni și construite pornind de la situații reale, exemple concrete și instrumente utile pentru începutul profesional. Participarea la Freshers’ Week, organizat de ELSA Bucharest, a fost o continuare firească a acestei …

27

May 2026

LawNexus was represented by Corina Țigănaș, Vlad Peligrad and Nicoleta Roibu at the ABL Annual Global Conference 2026, held in Vienna between 27 and 30 May 2026.The 2026 edition marked the 50th ABL conference and gathered members of the Alliance of Business Lawyers from a wide range of jurisdictions, creating a strong platform for professional …