În loc de introducere
Te-ai gândit vreodată că atunci când asculți muzică în cafenea, la coafor sau în holul unui hotel, cineva plătește pentru asta? Și acel cineva nu plătește doar “pentru DVD” sau pentru un alt suport pe care este melodia, ci pentru drepturile aferente acelei melodii: către compozitor, catre autorul versurilor, către interpreți și către casa de producție. Și atunci când pui muzică într-un reel pe platforma preferată de social media, de multe ori cineva tot a platit pentru drepturi, existând niște licențe în spate (în mod tipic, platforma e cea care are acordurile pentru “biblioteca muzicală”).
Dar care este situația în cazul în care creația este ”realizată” de un sistem AI? Se mai plătesc drepturi de autor? Dacă da, cui? Sistemului AI? Utilizatorului AI? Celor ale caror opere au fost folosite în antrenarea sistemului?
Dar să o luăm cu începutul.
În paranteză fiind spus, desigur, până acum, cam toată lumea înțelege că sistemul AI nu “creează” ceva de capul lui (cel puțin deocamdată!). Sistemul AI este un sistem informatic care utilizează modele matematice și statistice, antrenate cu algoritmi de învățare automată pe seturi mari de date (text, imagini, sunete, cod, inclusiv conținut protejat precum opere literare, muzică, etc), în scopul identificării de tipare și regularități, care, ulterior, în utilizare, permit generarea de rezultate – predicții, clasificări, recomandări ori conținut, pe baza unor instructiuni primite de la utilizator.
În primă etapă, pentru a ajunge în forma pusă pe piață, cel care creează modelul alege modalitatea în care sistemul AI este “educat” – mai exact, cum a fost antrenat în general, datele de antrenare, parametrii modelului, regulile de generare, etc. Abia după ce sistemul AI și-a făcut ”educația de bază”, utilizatorul uman alege ce materiale și inputuri să îi furnizeze sistemului AI pentru un anumit proiect, iar, pentru fiecare sarcină în parte, care este promptul inițial și ce instrucțiuni să îi dea. Ulterior, utilizatorul uman poate continua să facă alegeri cu privire la modul în care rafinează prin instrucțiuni și prompturi succesive rezultatul (output-ul) generat cu ajutorul sistemului AI. Această muncă este cam ca atunci când scrii un lucru de 10 ori până îți place cum a ieșit și abia după ce a ieșit ce trebuie trimiți proiectul. În continuare, uneori, după ce este primit rezultatul de la sistemul AI, una sau mai multe persoane îl pot modifica suplimentar prin intervenție manuală sau automatizată, dar controlată integral de om (de exemplu, un modulator de sunet).
În contextul de mai sus, întrebarea de 100 de puncte este: dacă “melodia” sau “imaginea” pe care o folosești nu a fost creată de în întregime de persoana care aduce la cunoștința publicului rezultatul, ci de un sistem AI, mai există drepturi de autor asupra rezultatului? Dacă da, cine le deține și deci cui trebuie plătit pentru a fi autorizați să folosim acel conținut? Dacă nu, înseamnă că rezultatul poate fi utilizat ”la liber”?
Și aici intrăm pe un tărâm dificil; sau, mai degrabă, neclar. Pentru ca răspunsul nu este identic peste tot în lume, iar legislația a rămas în urma tehnologiei. Dar, indiferent de acest aspect, se vede o linie comună în multe state: dreptul de autor a fost conceput și reglementat în considerarea omului ca autor al creației și pentru a proteja o contribuție creativă umană.
De aici pornesc diferențele de practică între UE, SUA, UK și China, precum și multe nuanțe care în practică nu au cum să ofere un răspuns general valabil. Însă, înainte de orice, pentru a înțelege conceptele în materia drepturilor asupra creațiilor realizate în contextul AI, trebuie făcut exercițiul de a analiza conceptele clasice de drepturi de autor și conexe.
Dreptul de autor protejează expresia, nu “ideea”
În termeni simpli, dreptul de autor protejează forma concretă a unei creații (textul, imaginile, muzica), nu ideile, temele, stilurile sau instrucțiunile de la baza lor. De exemplu, putem avea mai mulți autori din curentul naturalist, dar fiecare este titular de drepturi proprii, chiar dacă stilul, curentul, tematica sunt în mod evident similare. În tradiția europeană și americană, protecția este legată de originalitate și de alegeri creative făcute de o persoană.
De aceea, în discuțiile despre AI, “marea întrebare” este gradul de implicare și control creativ ale omului asupra expresiei finale. După care, în momentul în care se pune problema protecției, se pun și întrebările adiacente – (1) cum se demonstrează gradul de implicare și control creativ ale omului și (2) ce criterii aplică instanța judecătorească sau autoritatea chemată să asigure protecție pentru a stabili că într-adevăr pragul de creativitate umană este atins.
În Uniunea Europeană, protecția este puțin probabilă fără autor uman
Uniunea Europeană (UE) nu are, deocamdată, o regulă ”bătută în cuie” de lege sau de practică, de genul ”output-ul AI este protejat” sau ”output-ul AI nu este protejat”, dar abordarea este descrisă frecvent ca antropocentrică, adică dreptul de autor protejează creația umană.
În UE, originalitatea este înțeleasă ca o ”creație intelectuală proprie a autorului”, iar Curtea de Justiție de la Luxembourg leagă această originalitate de ”alegeri libere și creative” care reflectă ”personalitatea” autorului. În absența unei asemenea contribuții umane, rezultatul rămâne, de regulă, în afara dreptului de autor. În practică, asta înseamnă că un text, o imagine sau o melodie generată autonom de un sistem AI, fără control creativ uman asupra expresiei, sunt greu de încadrat ca ”operă” protejabilă.
Nu există încă practică a Curții de Justiție a Uniunii Europene cu privire la cum ar fi privită o ”operă” AI. Există însă practică cu privire la cum se apreciază operele realizate cu mijloace automatizate – de pildă, o fotografie.
Analizarea acestei practici generează niște repere pe care le putem folosi în orice exercițiu de stabilire a naturii umane, protejabile sau nu a unei creații, inclusiv a ”creațiilor” AI: (1) trebuie să fie creație proprie a autorului – adică să se poată stabili că o persoană a fost determinant și dominant implicată în realizarea operei respective; (2) trebuie să fie rezultatul unor alegeri creative libere – adică, atunci când alegerea este constrânsă de limitele instrumentului creației și acesta preia controlul, nu mai putem vorbi de creație umană; (3) trebuie să reflecte personalitatea autorului – adică, să se poată înțelege că opera este astfel pentru că personalitatea autorului său este într-un anume fel: este mai veselă sau mai tristă, este mai luminoasă sau mai întunecată, este mai zgomotoasă sau mai suavă pentru că astfel este chiar autorul său.
Deși, cum arătam, nu avem încă nicio speță la nivelul CJUE, avem hotărâri judecătorești la nivel național. Prima pe care o prezentăm este hotărârea Curții Municipale din Praga (Cauza 10 C 13/2023), legată de o imagine simplistă generată cu DALLE: instanța a refuzat recunoașterea protecției prin drept de autor pentru imaginea generată de AI. Ca să înțelegeți exact despre ce e vorba, o inserez mai jos (oricum nefiind protejată prin drept de autor, nici măcar nu trebuie să îmi pun problema invocării vreunei excepții pentru această ilustrare):
Imagine cu privire la care Curtea Municipală din Praga a decis că nu e purtătoare de drepturi de autor (octombrie 2023). Promptul folosit a fost: “Creează o reprezentare vizuală a două părți care semnează un contract comercial într-un cadru formal, cum ar fi o sală de conferințe sau un birou de avocatură din Praga. Arată doar mâinile.”
Extrem de recent (vineri, 13 februarie 2026), tot în spațiul Uniunii Europene a fost pronunțată o altă hotărâre: Judecătoria Munchen, în dosarul 142 C 9786/25 (originalul aici – https://www.gesetze-bayern.de/Content/Document/Y-300-Z-BECKRS-B-2026-N-1513?hl=true), a analizat următoarele 3 imagini pentru care s-a cerut recunoașterea protecției prin drept de autor:
Imagini cu privire la care Judecătoria Munchen a decis că nu sunt purtătoare de drepturi de autor (februarie 2026).
În mod predictibil, am putea spune, cererea a fost respinsă, considerându-se niciunul dintre cele trei logo-uri generate prin inteligență artificială nu constituie opere protejabile. În cazul primului logo, intervenția iterativă a reclamantului a constat în corecții tehnice și instrucțiuni deschise (“fă clopoțelul să arate mai artistic”), fără a imprima o amprentă personală creativă rezultatului. Pentru al doilea, deși promptul conținea 1.700 de caractere, instrucțiunile erau formulate generic, lăsând AI să decidă asupra elementelor de design. În cazul celui de-al treilea logo, promptul s-a limitat la o descriere de două rânduri, fără vreo decizie creativă identificabilă.
Pe de altă parte și ceea ce este foarte important pentru discuția de față, instanța a stabilit că operele generate prin AI pot beneficia de protecție prin drept de autor doar dacă se îndeplinesc câteva condiții (clasice, am putea spune):
- Originalitatea – trebuie să fie o creație intelectuală proprie, care să reflecte personalitatea autorului prin alegeri creative libere.
- Dominanța umană – elementele creative introduse prin prompting domină output-ul într-o măsură suficientă pentru a aprecia că rezultatul, în mod obiectiv și vizibil, reflectă personalitatea autorului.
- Efortul nu e un criteriu – efortul, costurile și timpul investit sunt irelevante: dreptul de autor protejează creația, nu efortul. În același context, argumentul că s-a utilizat o versiune “premium” plătită a software-ului a fost apreciat ca irelevant.
Așadar, nu cred că trebuie să ne grăbim să fixăm standardul la un nivel jos – adevărul (subiectiv, e adevărat, în sensul că reflectă evaluarea proprie a imaginilor supuse analizei instanțelor judecătorești europene) este că imaginile din cele două spețe sunt descurajant de simple și generate prompturi simple și generale.
Totuși, ceea ce reține instanța este că dacă AI este folosit ca instrument, iar omul păstrează control creativ (de exemplu, selectează în mod creativ, combină și modifică substanțial rezultate, ori integrează output-ul într-o lucrare mai amplă), ceea ce rezultă este o operă creativă și se poate argumenta în fața instanței îndeplinirea testului creației umane, în reperele deja fixate și menționate mai sus.
Deci – la întrebarea ”Outputul AI este protejat prin drept de autor?”, răspunsul este ”Depinde. Dacă personalitatea autorului domină rezultatul în mod evident obiectiv, da.”
Statele Unite: ceva mai multă practică, care virează ferm spre ne-recunoașterea de drepturi de autor
În SUA, cerința de ”autorat uman” este aplicată consecvent de U.S. Copyright Office și a fost și testată și confirmată, în speța Thaler, în instanță. Ideea centrală este că dacă AI determină autonom elementele din operă, atunci materialul generat nu este ”produsul unui autor uman” și deci nu este protejabil.
Un raport al U.S. Copyright Office din 2025 arată că rezultatele realizate cu sisteme AI pot fi protejate doar când un om a stabilit suficiente elemente expresive, de pildă prin selecția sau aranjarea creativă a unor elemente generate sau prin modificări creative semnificative.
Nu aș vrea să trecem mai departe înainte de a face o remarcă importantă – în SUA, testul cantitativ a fost aplicat și AI a ”picat” de fiecare dată.
Așa cum remarcam în secțiunea anterioară, în comentariile la spețele judecate de instanțele cehă și bavareză, instanța nu a recunoscut drept de autor pentru imagini destul de banale, rezultate ale unor prompturi simpliste. Într-adevăr, dacă aplicăm elementele extrase din jurisprudența CJUE, ar fi fost destul de greu în acele cazuri să se argumenteze alegeri creative și expresii ale personalității autorului.
Totuși, dacă instrumentul AI este folosit în mod repetat, cum un sculptor folosește o daltă, nu cumva rezultatul, ultra-rafinat prin prompturi și ajustări succesive, ar reflecta personalitatea autorului și ar fi rezultatul alegerilor acestuia? Răspunsul, deocamdată, în SUA, este ”nu” și pare a fi centrat pe ”instrument” mai mult decât pe mintea umană din spatele sistemului AI.
În speța ”Théâtre d’Opéra Spatial”, care este o imagine spectaculoasă, creată cu instrumentul Midjourney, ”autorul” a declarat că a introdus ”cel puțin 624 de prompturi și revizii” până a obținut imaginea dorită. U.S. Copyright Office a refuzat protecția. În speța ”Zarya of the Dawn”, autoarea a explicat că a folosit Midjourney pentru imaginile ce ilustrau textul cărții, cu ”sute sau mii” de prompturi și ”sute de iterații”, dar, din nou, s-a refuzat protecția pentru imagini, acordându-se doar pentru text.
Vă las mai jos imagini din aceste spețe, pentru a le putea evalua obiectiv și subiectiv.
 |  |
| Théâtre d’Opéra Spatial, pentru care nu s-au recunoscut drepturi de autor | Ilustrații din „Zarya of the Dawn”, pentru care nu s-au recunoscut drepturi de autor |
Așadar, indiferent de ”cantitatea” de prompturi și revizii, atât timp cât creația se plasează exclusiv în instrumentul AI, fără intervenții în afara sistemului AI – prin selecții, aranjamente, modificări – U.S. Copyright Office rămâne ferm de partea ne-recunoașterii autoratului. Cel puțin deocamdată.
China: protecție posibilă când se demonstrează efortul intelectual al omului
Nu se poate încheia acest ”Ocol al Pământului” în ce privește regimul drepturilor asupra output-ului AI fără a aminti China.
Într-un caz foarte discutat, deja vechi de peste doi ani, Beijing Internet Court a recunoscut protecție prin drept de autor asupra operelor realizate cu instrumente AI, dar punând accent pe contribuția umană și originalitate în sens clasic. În speța amintită, instanța a considerat că o imagine generată cu Stable Diffusion poate fi protejată când procesul, descris în detaliu în hotărâre și desigur probat de persoana care a adus cauza în fața curții, reflectă efort intelectual uman: conceperea imaginii, selectarea și aranjarea cuvintelor cheie, setarea parametrilor și selecția rezultatului final.
Comparând însă situația cu cea din SUA, aici testul cantitativ pare a avea o importanță pozitivă pentru cel care folosește AI ca să creeze: persoana recunoscută în cele din urmă ca autora demonstrat instanței că a folosit peste 150 de prompturi pozitive și negative și a trecut prin mai multe variante intermediare ale imaginii înainte să fie generată cea care îi reflectă alegerea liberă și creativă și personalitatea (ultima din cele de mai jos).
Variante ale imaginii realizate de dl Li (autor recunoscut de către Beijing Internet Court) cu Stable Diffusion – https://english.bjinternetcourt.gov.cn/pdf/BeijingInternetCourtCivilJudgment112792023.pdf. Prezentarea imaginilor se face în temeiul excepției recunoscute în legislație de la drepturile exclusive de autor, pentru ilustrare și în scop de analiză.
Acest lucru nu înseamnă că orice rezultat generat cu AI este automat protejat în China, ci că protecția poate apărea dacă se poate demonstra o contribuție creativă umană dominantă, identificabilă în rezultat și în proces, chiar dacă aceasta se manifestă exclusiv prin instrumentul sistem AI.
În concluzie, viața juridică în era AI se anunță deosebit de interesantă. Până în prezent, există însă un singur răspuns cert și unitar: un sistem AI nu este și nu poate fi titular de drepturi de autor. În ceea ce privește întrebarea dacă pot exista drepturi de autor asupra unui rezultat generat de un sistem AI în favoarea utilizatorului, răspunsul rămâne unul nuanțat: acesta depinde de gradul de implicare creativă a omului în generarea rezultatului.
Acest articol a fost redactat pentru o audiență generală. Subiectul este însă considerabil mai complex, iar analiza sa implică multiple straturi juridice și conceptuale.
Next on LawNexus: “Dacă nu sunt protejate prin drepturi de autor, înseamnă că rezultatul poate fi utilizat ”la liber”?”
Acest articol a fost scris de Magda Irimia .
